Bibliopuls nr. 1

Biroul de Coordonare Metodică, Formare Profesională și Centru Internet al Bibliotecii Județene Gh. Asachi Iași are plăcerea de a vă prezenta nou înființata noastră publicație, Bibliopuls și de a vă invita să descărcați primul număr de aici: Bibliopuls nr. 1.

Cu această ocazie, Mihail Grinea, șeful Biroului, a pregătit un articol despre motivele care au condus la inițierea acestei publicații și despre așteptările pe care le avem de la ea, invitând totodată la dezvolarea unei colaborări cât mai solide pentru toți cei interesați de modernizare bibliotecilor din județul Iași.

 

Ia te uită! Avem newsletter

O discuție care a avut loc azi la noi în birou împreună cu mai noii – sau mai puțin vechii – colegi Diana (Ghiorghieș) și Bogdan (Ghiurco) m-a pus oarecum pe gânduri. Ei susțineau că este motivant să fii unic angajat într-o bibliotecă, pentru că tot ceea ce faci îți este recunoscut, implicit. Ceea ce faci bine și promovezi, desigur. Iar eu susțineam că este mai dificil să performezi în lipsa unui colectiv, ori măcar a încă unui coleg; dar, asta nu mai contează.

Nu mi-am pus problema până acum că unul sau altul din colegii mei ar avea uneori un sentiment de regret în legătură cu gradul de recunoaștere a contribuției în realizarea unor obiective.

Deși, dacă mă gândesc bine, semnale au existat. Am venit în legătură cu bibliotecari ce afirmau că răstoarnă munții, comparându-se cu ai lor colegi din secțiile care încă nu au deschis serviciile cu publicul; dar, când se punea problema rezultatelor, apăreau o mulțime de factori obiectivi care li se opuneau, ca o fatalitate. În timp ce alții, cum ar fi Bogdan, care face de unul singur blogul și site-ul Biblioteci ieșene, fără să se semneze explicit, sau Diana, care a avut ideea, a luat inițiativa și a conceput singură un news-letter în care am plăcerea – dar și oportunitatea – să prezint aceste gânduri, au conștiința faptului că sunt datori să dea și altora din ceea ce au de oferit. De fapt, cred că despre asta trebuia să scriu…

De ce și un newsletter  pe lângă site?

Pentru că și Biblioteca, în general și noi (de la Asachi), în mod special, suntem într-o perioadă în care nici un mijloc de promovare nu este suficient, nici un mijloc de promovare nu trebuie omis.

Pentru că, este o formă mai dinamică de a comunica, formă care îți permite să trimiți informația acasă la consumator, să îi bagi pe gât informația – la o adică, nu să aștepți o eventuală vizită a celui curios să o caute.

Pentru că, regretăm cu toții că nu mai avem posibilitatea să ne exprimăm opiniile cum se făcea odată, de mult, în Caietul metodic, scos pe hârtie de ziar, cu articole aproape numai pentru colegii de la bibliotecile din rețeaua județeană, apoi în Breviarul metodic, tot mai colorat și mai lucios, tot mai costisitor, împărțit numai la Salonul de carte invitaților din alte zări, până la – din nou – micul Breviar metodic pentru biblioteci mici și mijlocii, care după 6 numere nu a mai putut fi susținut financiar.

Pentru că este mai ieftin să faci publică și să stochezi informația în format electronic. Și gândindu-mă la asta, cred că ar fi bine să putem recupera într-o arhivă pe site-ul Biblioteci ieșene conținutul din publicațiile metodice pe hârtie apărute din 1990 și până azi. Măcar pentru o comparație între ceea ce este acum și punctul din care s-a plecat! Și pentru amintirea celor care au acceptat să își facă publice opiniile…

Pentru că… vă aștept pe voi, cei care veți îmbogăți conținutul acestui newsletter, să veniți cu noi argumente, să justificați prin intervențiile voastre necesitatea acestei publicații electronice, care, sunt sigur, va performa alături și împreună cu site-ul Biblioteci ieșene.

Felicitări Diana, felicitări (încă odată) Bogdan, felicitări tuturor celor care vor contribui prin munca lor la evoluția și îmbogățirea acestor instrumente de comunicare și promovare.

Mândru că suntem în același colectiv,

Mihail Grinea

mihail_grinea@biblioteciiesene.ro

Suntem alături de colegii din Constanța

Biblioteca Județeană Ioan N. Roman Constanța trece printr-o situație foarte grea și, de aceea, vă invit să-i fim alături citind mai jos și semnând AICI petiția on-line intitulată Protest împotriva desconsiderării arătate Bibliotecii Judeţene Ioan N. Roman Constanţa şi angajaţilor ei de către Consiliul Judeţean Constanţa:

A fost înfiinţată ca bibliotecă publică a oraşului Constanţa, în vremuri de depresiune economică, poate tocmai ca parte a soluţiei de ieşire din impas. A supravieţuit bombardamentelor celui de-al doilea război mondial, a rezistat cenzurii comuniste, a ripostat în faţa mistificării realităţii şi a alimentat dorinţa de libertate. A însoţit şi înregistrat ca un scrib anonim istoria recentă a Constanţei.
Fondatorii i-au urat să ajungă o
academie dobrogeană, dar binecuvântarea lor a fost uitată şi, astăzi, acest frumos organism, Biblioteca Judeţeană Ioan N. Roman Constanţa, îşi pierde suflul. Răul care-i stoarce vlaga este implacabil. Numele lui? Desconsiderarea. Desconsiderare arătată chiar de urmaşii celor ce i-au dat viaţă şi, în scripte, cei care ar trebui să-i sprijine avântul: Consiliul Judeţean Constanţa.
Vehiculul principal al batjocurei la care a fost supusă biblioteca în ultimii ani este şedinţa anuală a Consiliului Judeţean de aprobare a bugetului ei de venituri şi cheltuieli.
Cu fonduri alocate tot mai mici, biblioteca şi-a văzut departamente şi filiale sacrificate – mediateca şi sala de lectură pentru tineret închise, departamentul de recondiţionare carte veche zăvorât, atelierul de legătorie paralizat, o singură filială rămasă în funcţiune şi aceea cu program de doar 16 ore pe săptămână, într-un oraş cu peste 300.000 de locuitori. Achiziţiile de carte i-au fost anulate şi, ca atare, colecţiile mutilate – nicio carte nu a fost cumpărată în 2010. Degradarea sediului ei nu a fost băgată în seamă – orice ploaie mai mare îşi duce şiroaiele şi pe cărţile din sălile de la ultimul etaj. Puţinii bibliotecari pe care biblioteca i-a păstrat sunt nevoiţi să-i deschidă porţile mai târziu şi să i le închidă mai devreme – după concedierile de la sfârşitul verii, personalul de specialitate s-a restrâns la 39, deşi legea bibliotecilor prevede între 103 şi 144, iar programul a fost limitat la 39 ore pe săptămână. Strădania bibliotecarilor e cea obişnuită, dar salariile lor sunt bifate ca facultative de către angajator – de la 1 octombrie a.c. personalul nu a mai fost plătit.
Dispreţul autorităţilor publice locale faţă de cea mai mare bibliotecă publică din judeţul Constanţa este un rău imens. Consecinţa lui primă este degradarea bibliotecii. Nu prin raportare la un referenţial subiectiv şi, de aceea, discutabil, ci la ceea ce Parlamentul acestei ţări a hotărât că este normalitate în domeniul bibliotecilor fie ele publice sau de alt tip: legea bibliotecilor, în vigoare din 2002. Dar în linie dreaptă urmează neîmplinirea nevoilor de informare ale cetăţenilor, sărăcirea şi înjosirea bibliotecarilor, decăderea culturală a Constanţei, scăderea sistemului ei de învăţământ (sistem ce cuprinde 25 de licee, 6 universităţi cu 27 de facultăţi, aproximativ 80.000 de studenţi şi cam tot atâţia elevi, circa 5500 de profesori în universitar şi preuniversitar), creditarea ignoranţei şi uitării, compromiterea dezvoltării intelectuale a comunităţii.
Protestăm împotriva atitudinii Consiliului Judeţean Constanţa de desconsiderare a Bibliotecii Judeţene
Ioan N. Roman Constanţa şi a angajaţilor ei.
Solicităm Consiliului Judeţean Constanţa alocarea de fonduri financiare care să permită Bibliotecii Judeţene
Ioan N. Roman să respecte indicatorii de personal şi activitate prevăzuţi de legea bibliotecilor, încât să-şi recupereze rolul şi demnitatea în colectivitatea locală, în societatea românească, în sistemul naţional al bibliotecilor.

Concurs pentru liceeni. Faceți-l cunoscut!

IREX România organizează în cadrul programului național Biblionet – Lumea în biblioteca mea concursul Azi n-am fost la bibliotecă.

Acesta se adresează elevilor de liceu și e o invitație la un exercițiu de comunicare vizuală. Liceenii sunt provocați să ilustreze prin film, prin fotografie sau grafică prezentul şi viitorul bibliotecilor din România și / sau rolul pe care îl au acestea în viaţa lor. Deschis pentru trei secțiuni (secțiunea de filme scurte, secțiunea de proze în poze și secțiunea de sloganuri / design pentru tricouri / căni / stickere auto), concursul are ca termen limită data de 15 ianuarie 2011, iar premiile sunt destul de consistente și tinerești: o tabletă PC, o cameră foto HD și un e-reader.

Așadar, vă rog, popularizați concursul în cadrul bibliotecilor voastre. Ar fi păcat să nu avem un câștigător din Iași.

Detalii, mult mai multe detalii, găsiți AICI.

Invitație la newsletter

Biroul de Coordonare Metodică și Formare Profesională, prin inițiativa și efortul colegei noastre Diana Gheorghieș, pregătește apariția unui newsletter (buletin periodic) despre activitatea bibliotecilor ieșene.

Pentru aceasta, e nevoie de contribuția voastră activă. Toate informațiile (text / poze / filme / montaje) despre proiectele, programele, activitățile bibliotecilor voastre, pe care le considerați relevante, vă rog să le trimiteți pe adresa Dianei (ghiorghiesdiana@gmail.com). Mai mult, cei care vor să scrie un articol pe teme profesionale, sau vor să descrie vreun aspect din viața bibliotecii ce merită cunoscut de un public larg, au acum ocazia să o facă. Informații detaliate ați primit deja într-un mesaj pe adresele voastre de poștă electronică. Dacă există nelămuriri, întrebări, completări, ori dacă poate n-ați primit acest e-mail, vă rog, contactați-o pe Diana în cel mai scurt timp. Aveți ocazia ideală de a vă promova munca, fiindcă acest buletin va fi distribuit la un număr mare de contacte și factori de interes / decizie (autorități locale, conducerea Bibliotecii Județene, IREX, ANBPR).

Demonstrați că bibliotecile publice din județul Iași sunt puternice și active. Contribuiți cu munca voastră, transformându-vă în pionieri ai comunicării. Demonstrați că suntem o rețea și că putem fi primii din țară pe plan profesional. Aaa. Și încă un lucru! Nu fiți modești, știu că sunteți buni!

Blogurile noastre. Azi, despre Hârlău

Blogul Bibliotecii Publice Hârlău, despre care voi aminti azi, este un exemplu de reușită, de la care avem toți de învățat (inclusiv eu), fiindcă, pur și simplu, colcăie de informații utile și de lucruri interesante.

Șablonul ales i-a permis colegei noastre Iuliana Voicu, secondată (sper!) de Maria Cuciureanu, să-și construiască niște categorii de articole foarte originale. Astfel, în secțiunea Pagini, pe lângă elementele întâlnite deja și la alte bloguri (cum ar fi Localitatea în imagini sau Despre noi), regăsim categoria O melodie dragă mie, care dă o notă (muzicală :)) foarte personală blogului și care reprezintă un instrument plăcut de petrecere a timpului liber unui eventual vizitator pe site.

Un alt element despre care vreau să amintesc este secțiunea dedicată parteneriatelor pe care Biblioteca Publică Hârlău le-a parafat în cadrul proiectelor sale. Acest tip de abordare este unul foarte necesar, fiindcă demonstrăm astfel celor cu care colaborăm că sunt importanți pentru noi, fiindcă le oferim acestor parteneri un spațiu prin care să se facă (și mai) cunoscuți și, nu în ultimul rând, fiindcă ne promovăm munca depusă din greu.

Felicitări, Hârlău, pentru tot!

P.S. Îi rog pe toți colegii care au blog și care, poate, dintr-o greșeală de-a mea, nu apar pe lista cu Bloguri din județ de pe Biblioteci ieșene, să-mi trimită link-ul prin e-mail. La fel, și dacă își fac un blog nou. Mulțumesc.

Blogurile noastre

Mirela Nechifor de la Biblioteca Publică Elena Cuza Grajduri merită toate felicitările noastre pentru blogul pe care îl îngrijește și pentru faptul că vine în întâmpinarea cititorilor cu informații bogate, complexe despre istoricul zonei, despre serviciile oferite, despre programul de funcționare, despre biografia patroanei spirituale a bibliotecii, adică despre tot ce-ar putea fi de interes maxim pentru membrii comunității și pentru eventualii vizitatori din afară interesați de activitatea desfășurată la Graduri.

Șablonul ales, în pas cu anotimpul, este unul plăcut, iar articolele ortografiate cu grijă și cu un font arhaic (atunci când se amintește de istoricul localității) dau o notă de intimitate care te invită la o revenire cât mai curând.

Felicitări! Și putere de lucru în continuare!

Toamna blogurilor

De ultima oară când v-am vorbit despre cele din Popești, Tătăruși, Trifești și Stolniceni-Prăjescu, lista blogurilor bibliotecilor publice din județ s-a îmbogățit îmbucurător.

Nu mai puțin de 10 biblioteci publice din județul Iași și-au făcut bloguri pe care le țin din scurt, completându-le periodic cu informații de interes comunitar, cu articole despre cărți, evenimente culturale, despre manifestările, activitățile, programele desfășurate de bibliotecile lor.

Luna aceasta vi le voi prezenta, în ordine alfabetică, pe toate, trecând în revistă, pe scurt, ce-mi place la fiecare dintre ele în parte.

Așadar, primul din listă: colega noastră Mărioara Vornicu de la Cotnari administrează un blog absolut fabulos, admirabil prin bogăția informațiilor, prin ergonomia împărțirii pe pagini, prin designul plăcut, prin lista de legături utile, prin încercarea de a fi mereu actual, de a oferi cititorilor articole proaspete zi de zi.

Aaa! Și să nu uit de acel motto din Confucius (Natura ne aseamănă. Educaţia ne deosebeşte.) – foarte inspirat ales și foarte potrivit pentru misiunea unei biblioteci publice.

Despre biblioteca publică și Biblionet

Vă oferim emisiunea care a avut loc la TVR Iași, în data de 7 octombrie 2010, despre programul național Biblionet și la care au participat: Daniela Drăghici, specialist advocacy al IREX România, Mălina Anițoaie, bibliotecar la Centrul Internet din Rădăuți și Mihail Grinea, șef Birou Coordonare Metodică și Formare Profesională – Biblioteca Județeană Gh. Asachi Iași.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=PNImEM9FcZM&fs=1&hl=ro_RO]

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=6VmByYKoY_I&fs=1&hl=ro_RO]

Mărturii despre Atelierul de advocacy de la Iași

Prin amabilitatea partenerilor de la IREX România (de la care am obținut majoritatea filmărilor), iată mărturiile Danielei Drăghici și ale celor din Iași despre Atelierul de Comunicare, Coalizare și Advocacy care a avut loc între 5 și 7 octombrie la noi în oraș. Plus interviul luat de Radio Iași colegei noastre de Biblioteca Publică Popricani, Mihaela Tănasă.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=TJckIyuQ9h8&fs=1&hl=ro_RO]

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=4OTHcG-zOyE&fs=1&hl=ro_RO]

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=d5yLA4FtA-M&fs=1&hl=ro_RO]

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=UBpyat55yRc&fs=1&hl=ro_RO]

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=3i0-XN60ACU&fs=1&hl=ro_RO]

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=mRT90Nidn_8&fs=1&hl=ro_RO]

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=RQwcWZR9M1k&fs=1&hl=ro_RO]